Elena Băsescu îl acuză pe Cătălin Ivan că „produce” articole în presa din România împotriva ei

Elena Băsescu îl acuză pe Cătălin Ivan că produce articole în presa din România împotriva ei
Publicat: 07/06/2013, 12:27
Actualizat: 20/03/2017, 16:11

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu îl acuză pe europarlamentarul PSD Cătălin Ivan că „produce”, fără însă a-și asuma acest lucru, articole împotriva ei în presa din România, ea referindu-se la un articol în care este criticată de către eurodeputatul socialist spaniol Ines Ayala Sender.

„(…) Cătălin Ivan, înțelege să comande articole de presă în România cu scopul de a distorsiona realitatea unor proceduri firești din Parlamentul European. Mai grav este faptul că purtătorul de cuvânt al social-democraților a ajuns să se folosească de alți colegi socialiști din PE, pe care nu-i prezintă însă ca atare, pentru a lansa atacuri în mass media românești aservite actualei Puteri”, se arată într-un comunicat PDL remis, vineri, agenției MEDIAFAX.

„Nu pot să cataloghez decât josnică decizia lui Cătălin Ivan de a «produce» articole și materiale de presă prin care o colegă socialistă de a sa, Ines Ayala, contestă prezența mea la votul din 29 mai din Comisia pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European, când s-a dat avizul pentru candidatul român la Curtea Europeană de Conturi. E un semn că, din prea multă dorință de a deveni noua stea (căzătoare) a PSD, Cătălin Ivan nu se dă în lături de la nimic, nici măcar de la astfel de lovituri nejustificate”, a declarat Elena Băsescu, citată în comunicatul PDL.

Potrivit unui articol publicat în presa de la București, raportorul Comisiei de buget finanțe din Parlamentul European, eurodeputatul spaniol Inés Ayala Sender „și-a manifestat dezgustul față de tipul de intervenții nervoase, bazate pe ranchiună, ale europarlamenarelor PDL Monica Macovei și Elena Băsescu”.

„Inés Ayala Sender a explicat că cele două, de fiecare dată când au existat audieri pentru alegerea unui candidat român la Curtea Europeană de Conturi, au dat adevărate spectacole de resentiment politic, pe care eurodeputata din Spania le-a calificat drept «lamentabile». Mai mult, Inés Ayala Sender, spune că cele două PDL-iste recurcgeau la tot felul de metode penibile prin care încercau să îi intoxice pe membri Comisiei de buget finanțe și, eventual, să îi determine să refuze candidatura persoanei propuse de guvernul român: «Ne-am văzut confruntați cu diverse episoade lamentabile. La fiecare propunere a guvernului român în privința unui candidat de fiecare dată primeam tot felul de scrisori anonime care încercau să discrediteze absolut aiurea persoana propusă de executivul de la București»”, se arată în articol.

În replică, europarlamentul PDL Elena Băsescu precizează, în comunicatul de vineri al PDL, că prezența sa în Comisia de Control Bugetar a fost perfect statutară, în condițiile în care de la vot lipseau mai mulți membri PPE.

„De altfel, la votarea raportului din 29 mai, au fost prezenți nu mai puțin de 7 (!!!) europarlamentari ai USL care nu erau nici membri titulari și nici supleanți ai comisiei amintite: Victor Boștinaru (PSD), Cristian Bușoi (PNL), Ramona Mănescu (PNL), Renate Weber (PNL), Silvia-Adriana Țicău (PSD), Claudiu Ciprian Tănăsescu (PSD) și Ioan Enciu (PSD). Prin urmare, poziția socialistei Ines Ayala este nejustificată și rodul unui partizanat evident. De aceea, ar fi bine să se abțină pe viitor în a intra în astfel de jocuri politice care nu-i fac cinste”, se arată în comunicatul PDL.

„I-aș recomanda lui Cătălin Ivan să nu se mai ascundă în spatele fustelor unor colege de grup parlamentar din PE. Să aibă curajul specific unui adevărat bărbat și să-și atace chiar el adversarii, la vedere. Mă îndoiesc că ar avea vreo reticență în acest sens, de vreme ce nu știe să se bată decât cu femei”, a mai declarat Elena Băsescu.

Europarlamentul PDL l-a îndemnat pe liderul socialiștilor români „să se ocupe mai puțin de «aranjamente și articole de presă pe la București pentru colegele din Spania» și să se concentreze mai mult pe munca efectivă din Parlamentul European”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...